Un ștergar, o piesă de port sau o țesătură păstrată în familie poate fi începutul unei povești despre Vlașca. Pentru a o spune cu grijă, avem nevoie atât de obiect, cât și de informațiile care îl însoțesc: din ce sat provine, cine l-a lucrat și când a fost folosit.
După introducerea în istoria și geografia Vlașcăi, ne apropiem de patrimoniul textil. Pornim de la ce documentează muzeele și lăsăm deschisă întrebarea despre ceea ce se mai păstrează în casele oamenilor.
Costumul de Vlașca și diversitatea locului
Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu prezintă costumul cu peșteman și catrință drept un reper al portului de Vlașca. Colecția sa etnografică provine în mare parte din satele zonei și reflectă și legături cu Teleormanul, Ilfovul, Dâmbovița și spațiul balcanic.
Aria unui tip de costum trebuie deosebită de hotarele unui județ într-un anumit an. Pentru o piesă anume, proveniența și datarea rămân esențiale: denumirea regională nu înseamnă că toate satele ori toate generațiile se îmbrăcau identic.
Peștemanul: volum, plisaj și contrast cromatic
Peștemanul este una dintre piesele care dau silueta recognoscibilă a costumului femeiesc de Vlașca. Muzeul de Artă Populară Constanța îl descrie ca pe un tip de vâlnic din lână neagră, mărunt încrețit, asociat cu o catrință roșie purtată în față. Prin urmare, termenul desemnează o piesă purtată de la talie în jos, nu o vestă sau un pieptar.
Exemplarul prezentat de muzeu, datat la sfârșitul secolului al XIX-lea, arată câtă muncă se ascunde în spatele pliurilor. Lâna este țesută în două ițe, iar plisajul este obținut prin coasere, înmuiere și uscare lentă la umbră. Zona taliei este încutată strâns. Pe laturi apar registre geometrice în vișiniu, roz, alb și maro; pe poale, benzile roșii sunt însoțite de motive florale geometrizate și paiete metalice. Piesa a intrat în colecția muzeului în 1998.
Aceste detalii descriu un obiect identificabil. Alte exemplare pot avea alte proporții, alte borduri sau alte combinații de culori; tocmai comparația lor face vizibile variantele locale și ale atelierului ori gospodăriei.
Un peșteman clasat în Tezaur: ce aflăm din fișa obiectului
O a doua mărturie este peștemanul cu numărul de inventar 27743, păstrat la Muzeul Județean Teleorman. Fișa Institutului Național al Patrimoniului îl datează în primul sfert al secolului XX și îl atribuie costumului de sărbătoare din zona Muntenia–Vlașca. A fost clasat în categoria Tezaur prin ordinul din 16 iulie 2019.
Obiectul este format din două foi cusute transversal, cu fond negru și chenar roșu. Plisajul este foarte mărunt, iar în talie sunt prevăzute șireturi de pânză. Chenarul reunește dungi înguste și motive geometrice în roșu, alb și verde măsliniu; pe poale sunt descrise inclusiv linii întrerupte și forme în V. Fișa consemnează țeserea, alesul în război, încheierea manuală, brodarea, tivirea și încrețirea.
O asemenea înregistrare ne permite să legăm explicația de o piesă datată, cu deținător și inventar, în loc să vorbim despre un costum imaginar, identic în întreaga regiune.
Cămașa, catrința, betele și găteala capului
În prezentarea Muzeului Golești, ansamblul femeiesc reunește ștergarul, cămașa, peștemanul, catrința și betele. Cămașa încrețită la gât are motive geometrice dispuse în registre. Betele completează ansamblul în talie.
Găteala capului diferenția și etapele vieții. Sursa amintește fetele cu părul descoperit, împodobit la sărbători cu flori artificiale din pânză, numite dârdâeci, și femeile căsătorite cu părul strâns și chemeleț. Așadar, reconstituirea unui ansamblu presupune și întrebarea cine îl purta, la ce vârstă și cu ce prilej.
Expoziția giurgiuveană „Costumul popular de sărbătoare din zona Vlașca”, vernisată la 18 mai 2021, a pus în valoare tocmai aceste diferențe: mire și mireasă, tineri înaintea căsătoriei și femeie în etate. Relatarea evenimentului menționează chemelețul, podoabele cu monede, cămașa, peștemanul, catrința și ipingeaua. Este un exemplu de expunere care urmărește întregul ansamblu, inclusiv podoabele, nu doar cămașa izolată.
Țesăturile din casă: materiale și motive
Prezentarea muzeului amintește cânepa, inul, lâna, borangicul și bumbacul între materialele textilelor tradiționale. La scoarțe și țesături de interior descrie predominanța motivelor geometrice, inclusiv variante ale rombului; pe ștergare și așternuturi apar și ornamente vegetale.
Aceste repere ne ajută să privim mai atent o țesătură. Sensul unui motiv și povestea obiectului cer însă o documentare proprie; asemănarea vizuală nu este suficientă pentru a-i stabili satul de origine.
Portul bărbătesc și o fotografie de epocă
Muzeul Golești descrie pentru anotimpul cald pălării de pai sau fetru, cămăși albe și izmene, iar pentru sezonul rece căciuli și piese din dimie. Amintește și ipingeaua, haină amplă cu glugă și mâneci, croită din patru–cinci foi dispuse orizontal, folosită la frig și la drumuri lungi. Aceste diferențe arată de ce un costum trebuie înțeles și prin funcția sa, nu doar prin ornament.
Fotografia ne oferă un reper vizual despre portul unui grup de călușari identificați ca provenind din Vlașca. Contextul este unul de joc și apariție publică la târg: imaginea nu trebuie confundată cu o fotografie a îmbrăcăminții cotidiene a tuturor bărbaților din regiune. În același fel, intervalul de datare trebuie păstrat, fără alegerea arbitrară a unui an.
Portul în pictură: „Țărancă din Vlașca”, 1868
Tabloul lui Gheorghe Tattarescu, reprodus la începutul articolului, adaugă o altă perspectivă. Fișa de patrimoniu îl datează în 1868 și îl identifică în colecția Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău. Tânăra poartă costum de sărbătoare, ține secera și un snop de spice; în catalogul expoziției din 1868 lucrarea apărea ca „Țărancă cu snopul”.
Asocierea dintre veșmânt, seceră și grâu este relevantă pentru felul în care artistul construiește imaginea lumii rurale. Pictura rămâne însă o compoziție artistică. Pentru identificarea exactă a croiului sau a tehnicii unei piese, o confruntăm cu obiectele și fișele muzeale.
De la obiectul păstrat la expoziția de astăzi
Un exemplu recent de valorificare a acestui patrimoniu este expoziția „Vlașca pe meleag dobrogean”, anunțată de Muzeul de Artă Populară Constanța pentru 14 august–30 octombrie 2026, cu piese din colecția muzeului giurgiuvean. Anunțul descrie costume de sărbătoare, țesături de interior și obiecte gospodărești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Același anunț semnalează catalogul Colecția de Etnografie a Muzeului «Teohari Antonescu» Giurgiu – Port popular și textile de casă, semnat de Alexandra Cristică și Mădălina Cojocariu, apărut la Editura Eikon în 2025. Este o pistă bibliografică pentru aprofundare; articolul de față folosește prezentările publice ale muzeelor.
Ce poveste păstrează familia ta?
Pentru a urmări schimbările până în prezent, avem nevoie de mărturii locale. Dacă păstrezi o piesă de port ori un ștergar vechi, notează localitatea, numele persoanei de la care provine, perioada aproximativă și împrejurările în care era folosit. Păstrează separat ce știi sigur și ce ai aflat din povestirile familiei.
Ce obiect din casa bunicilor spune povestea familiei tale? De aici continuăm spre viața gospodăriei și ritmul muncilor de toamnă. Fotografiile și mărturiile primite vor fi publicate numai cu acordul celor care le oferă.
Surse
- Muzeul de Artă Populară Constanța — Peșteman de Vlașca, 3 mai 2023.
- INP — Peșteman, Muzeul Județean Teleorman, inventar 27743.
- Muzeul Golești — Din comorile zonei etnografice Vlașca, 2023.
- Episcopia Giurgiului — relatarea expoziției de port popular, 18 mai 2021.
- INP — Gheorghe Tattarescu, Țărancă din Vlașca.
- Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu — Etnografie și artă.
- Muzeul de Artă Populară Constanța — Expoziția „Vlașca pe meleag dobrogean”, anunț din 11 august 2026.
Surse consultate la 26 octombrie 2026.
Lasă un răspuns